Poeme

Simona Stapan

cuplul cel dintâi

nu mi-au spus niciodată că prima durere
e o confuzie de gen
a cărui ambiguitate
femeia o înțelege numai atunci când nu mai are nicio durere de pierdut
prima durere este bărbat
la onomastica lui i se dedică povestea de dragoste a unui abuz de dialoguri

pentru a uita că abandonul ei
vine braț la braț cu libertatea sau singurătatea? platitudinilor de budoar
am botezat-o domnul durere
iar eu m-am prezentat de atunci pernelor celor care îmi promiteau alte dureri
cu numele de căsătorie doamna dumnezeu

iubire.înainte și după

[urss,1986]
într-un final ne-au îngropat împreună
pentru că iubindu-ne
plămânul care ne mai rămăsese
a tușit sec « până ce uraniul ne va despărți »

[oriunde,2020]
într-un final ne-au dezgropat
pentru că cimitirul se aglomera
de plămâni doi câte doi
atât de febrili
încât părea că se urau unul pe altul
am semnat o declarație pe dublă răspundere
« da! încă ne iubim»

să mori de artă rănită

a fost cândva o femeie
o soție
o mamă
și pentru că un fiu
juma’ dragoste juma’ artă
nu va înghesui în aceeași scrumieră
și dragoste și artă
și femeia și mama
soția i-a interzis fiului să iubească
căci moartea artistică e definitivă
moartea din dragoste e doar locul etern al femeilor care își
transformă trupul într-o scrumieră
e datoria oricărei mame
să facă arta megalomană
și dragostea negație

david off

fumez pentru că avortonul de pe coperta 1&4 îmi zâmbește
așa cum necunoscutul de pe strada
de acum fără fire de telegraf
mă invită la o țigară

are suficiente fumuri pentru un avorton
dar nu deosebește coperta 1 de 4
și nici telegraful de messenger
dar eu îmi doresc o plăcere viscerală
și el o replică virtuală – poate o va uita pe mama noastră fumătoare –

fumez
sting luminile
scot telefonul din priză
avortonul din întunericul placentei
mă îndeamnă să-mi pun o perucă de lacrimi
și mă întreabă
mami, pe mine cum mă cheamă?

sângerează înapoi [2]

îl iubesc pentru că a doua zi după vise erotice lungi cât toate hematiile așezate în șir indian

oasele mele
mușchii mei
mintea mea
sexul meu
sunt în aceeași carie a pământului

făcute ghem
atrofiați cât o hamsie
chircită într-un cub rubik
așteptând monocromia (x6)
își au acum o micuță groapă

pentru că grăbit și tardiv mi-a săpat o fosă prea strâmtă
de-aia îl iubesc

Despre autoare:

Simona STAPAN


 Născută: 08/03/1986;
 Absolventă a Facultății de Psihologie, Universitatea Transilvania din Brașov ;
 Studentă în cadrul Facultății de Litere, aceeași universitate ;
 Corporatistă și îmi place!

 Colaborări literare:
 Revista LITERADURA ;
 eCreator ;
 Parnas XXI ;
 O mie de semne.

 Debut editorial : „Înzăpezirea cuvântului” – antologie editată de eCreator ; 2019.
 Apariție în volumul colectiv „Corabia poeților” – Editura Universitară ; 2021.
[https://www.editurauniversitara.ro/timp-liber/corabia-poetilor-antologie-de-poezie.html?fbclid=IwAR12spbaYI9LEMTKwhJ0Bae3OBfMPYoTlR_nWfQWmDmO_il-xxnxcopqGlk#resp-tab2]

Un gând despre “Poeme

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s