Aș vrea să mă prăpădesc asemeni unui val la țărm…în brațele tale și să mă ascund ușor la pieptul tău, timid printre clavicule, dar îmi este prea frică că o să mă simți… că o să simți măcar un pic din tot tumultul meu interior și că o să vezi că am atâta nevoie de tine. Nu mă pot susține singură…nu pot trece de tăcerea unei camere obscure în plină iarnă. M-aș preface în pescăruș și ti-aș număra pașii discret, de la distanță, căci dacă a te iubi cu tot ce am în mine înseamnă a te pierde, aleg să te iubesc de la distanță, prea puțin, cât să nu mă simți, precum o umbră, tot în urma pașilor tăi, dar destul pentru mine, cât să simt tandrețea amorului patetic de care am atâta nevoie și în momentele cele mai grele, când jupuită aș putea să fiu, amintirea surâsului tău formându-se în colțul gurii așa sincer m-ar salva de la orice suferință. Când plutesc inconștient în largul infinit al mării, atât de pierdută și lipsită de speranță, ecoul pașilor tăi pe țărm, mă face să vreau să înot către mal, să mă lepăd de albastrul mării și să mă îmbrac în soare în brațele tale. Cred că dacă m-ai îmbrățișa cum aș avea nevoie m-aș dezintegra în brațele tale și singurele momente când mă vei mai simți va fi în vântul cald de vară din apropierea mării. Pășește în continuare inconștient și nu mă observa, însă dacă vreodată ai să mă cauți mă vei găsi în primele sunete ale dimineții, printre paginile vechi peste care ai lăsat să se așterne praful în bibliotecă și în fredonările melancolice pierdute printre amintiri. Dacă vreodată orice urmă de tine va dispărea, voi despica cerurile și tot voi găsi ecoul vocii tale, mă voi despica pe mine și îți voi căuta mâinile, buzele, abandonate timid…peste tot.

Despre autoare:

MARA RĂDUȚ ( n. 2002, Arad) studiază în prezent Filosofia în cadrul Universității Babeș- Bolyai din Cluj- Napoca. Un CV ca acesta nu poate semnala multe reușite pe plan profesional datorită vârstei încă prea fragede, însă în cei 19 ani de viață, cea mai mare reușită este orientarea către cultură, în special către literatură. Domeniu care m-a crescut și cu care am crescut. Literatura a fost primul meu amor serios, chiar dacă pe lângă am mai cochetat cu pictura. Oscar Wilde, F. M. Dostoievski, Albert Camus, Giovanni Verga, Sylvia Plath, Emily Bronte, Emil Cioran, Vladimir Nabokov și mulți alții pe care mă întristează că nu îi pot enumera pentru că o listă de nume, totuși relevă prea puțin din cine au fost, din ce au scris și din ce au însemnat pentru mine. Orele de după o zi de liceu îmi erau dedicate în mare parte bibliotecii prea mici și prea uitate din orașul în care am copilărit și crescut ulterior. Între acei pereți umili am descoperit filosofia, o a două mamă, câteva nume le-am enunțat mai sus, în prezent, dacă am un punct de interes exact din tot acest complex domeniu, e prea devreme să mă pronunț. Mă fascinează în special filosofia antică și cea din perioada Evului Mediu, Christine de Pizan, Platon, Petrarca sunt câteva nume care merită amintite. Nu pot spune mai multe despre mine, atât eu, cât și ceea ce scriu suntem într-un flux continuu în care limitarea nu își are rostul, ci doar îmbrățișarea a ceea ce este și a ceea ce va fi.