Interviu cu Doina Roman, autoarea romanelor „Pragul”, „Prea mulți zei pentru un deșert” și „Fata cea mică a timpului”

(realizat de Alexandra Medaru)

Doina Roman a debutat în 2014 cu romanul „Pragul”, urmat la scurt timp de „Pragul 2 – Umbra martor” și „Pragul 3 – Ultimul trimis Oserp”, toate cele trei volume apărând la Editura Tracus Arte. În 2017 a publicat la Editura Paralela 45 al patrulea roman al său, intitulat „Prea mulți zei pentru un deșert”, despre care Cosmin Perța spunea că „este o carte care […] va influența istoria SF&F românească”. Recent a fost lansat al cincilea roman al Doinei Roman, „Fata cea mică a timpului”, o revenire la Editura Tracus Arte.

Bună, Doina! De curând ai reapărut pe piața literară cu un nou roman. Ce ne poți spune despre această carte?

Aș putea să spun că acest roman este cel mai aproape de sufletul meu, de mintea mea și de lumile imaginare în care trăiesc de multe ori. Mai mult, cartografierea inversă a realității în fantastic,  care mi se potrivește de minune, îmi oferă o totală libertate și pot să afirm că acest roman își trage seva din viața reală și o întoarce prin literatură către o cunoaștere deplină.

În ,,Fata cea mică a timpului” creez o lume proprie, perfect coerentă, exotică și posibilă. Este o lume care are o arhitectură fascinantă, riscantă, provocatoare și e populată cu ființe adaptate vieții dure din universul descris de mine.

Profit de această întrebare ca să vă pun la dispoziție sinopsisul romanului:

Când insula SantinelaDoi se desprinde din coasta Makkoniei și începe să migreze, din nou, pe apele fluviului Ynge, iar în peisaj își face apariția și un imens bulgăre incandescent, care se va dovedi un monstruos vierme al timpului, toată lumea presupune că va urma o apocalipsă.

Doi magi puternici se vor înfrunta în numele unei trădări petrecute cu sute de ani în urmă. Amândoi pariază pe finalul lumii, unul pentru a o controla total, celălalt pentru a-i oferi un nou început. Din fericire, soluția regenerării îi este predestinată unei tinere înrudite spiritual cu marile preotese ale Timpului din străvechea Makkonie și unui misterios locatar al etajului 6 dintr-un bloc zaurond. Magie și mister, animale fabuloase, creaturi descinse parcă din poveștile horror, dragoste și devotament, înșelătorie și decepție, toate se adună într-o singură istorie a unui popor fermecat și a moștenirii sale de neînțeles pentru cei din prezent… Dar când viermele timpului își face din ce în ce mai simțită nestăvilita plăcere de a distruge, totul capătă forța amețitoare a unei adevărate tornade, căreia îi vor supraviețui nu neapărat cei aleși, cât cei care pot face diferența între bine și rău.

Fiecare operă vine cu provocări de-a lungul procesului de scriere. Cum a fost calea până la forma finală a romanului „Fata cea mică a timpului”?

Calea a fost grea ca de obicei, am scris și am rescris acest volum de paisprezece ori. Nu, nu glumesc. Am lucrat la el trei ani, dar să nu vă închipuiți că trei ani am stat cu manuscrisul pe ecran și m-am cocoșat lucrând, nu, dar am fost acolo, am trăit fiecare variantă a lui păstrând tot timpul grija de a spune ceea ce era esențial, poveștile de dragoste, de iubire între frați, de trădare, de război și speranță ale personajelor mele.

Romanul acesta este despre un posibil final de lume și lupta dintre doi magi, îmbinând misterul cu forțele magice, totul într-o lume aparte, cu creaturi desprinse din povești horror. Ce te-a inspirat să creezi un astfel de univers?

Finalul lumii poate veni în fiecare secundă, scenariile sunt atât de multe încât poți să-l alegi pe cel care ți se pare că-l înțelegi cel mai bine. Eu am ales lupta pentru putere care este cea mai dură formă manifestată în tot ce este viu, în toate regnurile, la toate speciile, în legende, în cântece, în izvoare istorice, literare și filosofice. Lupta pentru putere se poate transforma în ceva și mai odios: lupta pentru o putere și mai mare.

Aici am vrut să ajung, la anihilarea iubirii prin frică și putere și la renașterea speranței tot prin iubire și sacrificiu. 

Lumile tale se găsesc adesea la intersecția dintre științifico-fantastic și fantastic. Dintre cele două pe care le preferi și de ce?

Tocmai acest amestec este plin de farmec și, de altfel, eu folosesc în cărțile mele tehnologii care par magice dar nu se știe dacă în viitor ele nu vor fi create exact așa cum le descriu eu. Așa că această tehnică hibridă este preferata mea și se potrivește stilului inconfundabil al cărților mele.

Literatura de anticipație te-a consacrat, însă ai experimentat și cu poezia. Care e rețeta pentru fiecare dintre ele?

Alexandra, știu că și tu scrii poezie, poezie bună, pentru care te felicit! Atunci când ești scriitor, secretul este emoția lăuntrică, dacă ai har și trăiești în câteva secunde emoții de necuprins în inimă atunci ești poet și ești dator să le mărturisești, mai întâi către tine și apoi către cititori.

În proza mea este și multă poezie apoi muncă, și iar muncă. Asta e condiția scriitorului.

Dacă tot vorbim despre consacrare, cum a fost drumul până aici și ce i-ai recomanda unui debutant?

Pentru mine drumul, chiar dacă e greu, e plăcere. Îmi place să mă gândesc de multe ori și la capătul drumului, dar nu ca la un spectacol în care plânge lumea în urma mea, ci ca la o experiență unică pe care mi-aș dori să o pot scrie. Aș prefera să mor nu văzând lumina de la capătul drumului ci descoperind alte căi pe care să le străbat.

Nu dau sfaturi nimănui pentru că personal n-am fost un învățăcel ascultător. Am învățat din greșeli și mi se potrivesc perfect cuvintele: ,,dacă ai făcut acestă greșeală după capul tău, prost cap ai avut iar dacă te-a sfătuit cineva, prost te-a sfătuit”.

În 2020 ai pus bazele unei reviste literare SF&F. Cât de diferită e munca la o publicație de cea la o poveste și care sunt planurile de viitor pentru UtopIQa?

Utopiqa este un proiect de suflet dezvoltat de scriitori voluntari pentru o literatură de calitate. Ca orice lucru bun cere resurse, talent, dedicație și timp. De asta ducem lipsă toți… de timp. Chiar de anul viitor ne-am propus ca Utopiqa sa apară într-un nou format, atrăgător și dinamic. Dorim să oferim colaboratorilor noștri ceea ce își doresc mai mult. Dar asta o să fie o surpriză.

Ați publicat și Alamanhul UtopIQa anul trecut. Va fi acesta o tradiție anuală și cum selectați textele care fac parte din volum?

Almanahul va fi o tradiție însă data la care va fi publicat se va decala pentru începutul anului următor, nu la sfârșitul lui, pentru că ne dorim să nu fim presați de sărbători.

Selecția materialelor o face redacția Utopiqa.

Ai cinci romane la activ și conduci o revistă, deci posezi un arsenal variat. Te-ai gândit vreodată să împarți cunoștințele tale literare printr-un curs de scriere creativă?

Sincer, nu. Nu cred că pot să învăț pe cineva cum să viseze mai întâi și apoi să scrie. N-am rețete, n-am reguli, sunt o rebelă gata să sar gardul dacă cineva mă pune să scriu după reguli stricte menite să-mi aducă un public mare. Îmi place să fiu liberă, să visez și să scriu așa cum mă duce capul, restul e muncă.

Am vorbit despre planurile pentru UtopIQa, dar acum vreau să te întreb despre planurile tale literare. La ce să ne așteptăm în viitor?

La doua volume la care lucrez, unul de proză scurtă care se va intitula ,,Poarta 156” și unul de poezie care va avea titlul ,, Înger în Gara de Nord”

Mulțumim mult pentru discuție, Doina! Și mult succes în continuare!

Mulțumesc mult, Alexandra și îți urez Sărbători fericite și un An Nou frumos!

Asemenea!

Un gând despre “Interviu cu Doina Roman, autoarea romanelor „Pragul”, „Prea mulți zei pentru un deșert” și „Fata cea mică a timpului”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s