o urmăresc cu privirea

fără umbră de-ndoială

sunt martorul unei clipe de viață veșnică

iubirea slujește drept contrapunct ceresc

nefericitelor oștiri ale mizeriei pământești

fiecare destin e de cea mai rară stirpe

            o minunată pradă înhățată în mijlocul vieții

°°° ••• °°°

tot ce contează e cum trăiesc

și ce fac în clipa aceasta

sunt o celulă

un ținut sălbatic          o nouă zi

trec marea fără să cunosc pământul

nu mai știu cine-a spus

c-ar trebui să stingem focul

continând să punem lemne

iubirea

între refugiu            și adăpost improvizat

nicicând nu m-am simțit așa liber

°°° ••• °°°

prima dată                     negru pe alb

fiindcă eroul avea părul grizonat

             dungat de șuvițe negre

îmi presar monologul cu vorbe colorate

cânt la chitară în duo       cu o octavă mai sus

ca să m-audă păsările

mașina salubrității tocmai a rupt în două spațiul

cu un zgomot care mi-a-ntors stomacul pe dos

dar s-ar fi putut întâmpla altundeva

altcândva

dincolo de granițele oricărei alte țări

o țară         pe cât posibil         atinsă de har

°°° ••• °°°

un puhoi de iubire se revarsă

făr-a ne nimici

viața pare mai ușoară

urmărim un țel modest

dar incontestabil

chiar dacă viața doare                  uneori

cu ea

nu suntem niciodată singuri pe lume

mă-ntorc        văd viața noastră în flăcări

ziua începe

°°° ••• °°°

nu-i vorba de-o viață falsă

pur și simplu

drumețesc prin lăuntru-mi

plec în sudul Sudului

m-aplec peste Fântâna Tinereții

sorb un pic de apă din căușul palmei

deja simt că mi-e mai bine

cel ce va spăla vasele voi fi eu

bucuria de a trăi mi se lipește de piele

                ca un semn din naștere

°°° ••• °°°

viața ne-mpiedică uneori mișcările

d a r   d e l f i n i i   s e   n ă p u s t e s c   a s u p r a   d o r i n ț e i   t a l e   d e   a   t r ă i 

l u m i n i l e-m p r o a ș c ă 

a t â t   d e   f r u m o s        a c o l o       l a   m a r g i n e a   m ă r i i 

i n s u l a   e   d e s t i n u l   t ă u   c a   f e m e i e 

l u m i n a   r ă s a r e   p e s t e   v i s e l e   t a l e-m p l i n i t e 

ploaia bate toba pe pervaz

și nu văd nicio urgență imediată

când privesc spiridușii strălucitori

°°° ••• °°°

deșertul e marea uscatului

merg pe o punte îngustă

căpitanul Ahab îi spune secundului său

mi-e foame              foame tot timpul

Moby Dick ia formă feminină

un model de acțiune liberă

cafeaua e-aproape gata

sunt norocos că mi-am salvat viața

în ciuda violenței

               furtunilor din larg

°°° ••• °°°

traversez magazinul din spate al unei brutării

vrei niște croissante uite-aici

făină integrală la dispoziția lumii

pe masă o carte de poezie

un ghid pentru vizitarea tărâmului viselor

vise ca niște linii trase cu rigla           unul peste altul

aud din bucătărie ecourile glasului ei

apoi                        apropiindu-mă de coridor

aud tonalitățile trupului ei ce dansează

stau în colțul meu

              și-mi repar durerea

°°° ••• °°°

pornesc agale

pe măsură ce m-apropii de centru

cerul de deasupra orașului se umple de nori

abia-n clipa asta deschid ochii de-a binelea

mi se pare că ies dintr-un vis

de care nu-mi mai amintesc

dar care-mi lasă o senzație stranie

ca mirosul de ars

ies cu totul din vis

o graniță clară între noapte și zi

confruntat cu prezența abruptă-a iubirii

               aproape că mi-am pierdut cunoștința

°°° ••• °°°

picioarele ei goale prin iarbă

între veghe și somn

farmecul ei haitian depune mărturie

că totul e                   așa cum poate fi

eu deslușesc darul vieții

sub străvezimea rochiei

în somn goliciunea-i se dăruie soarelui

o vedenie              se plimbă-n jurul meu

printr-o prerie halucinantă

înainte ca ea să se-ntoarcă

las baltă tufișul în care pândeam

gândul meu atârnă greu ca un semn de-ntrebare

nu-i ăsta sfârșitul lumii

          îl mai aștept

_____________________________________________

       „Vince  FASCIANI,  născut în ziua de 27 ianuarie 1950 la Parma, e un poet italian și elvețian, autor al unei duzini de cărți scrise în limba franceză. În viață, a intrat de timpuriu în contact cu oamenii de condiție modestă și a dobândit gustul bucuriilor simple. De fiecare dată când închide ochii, simte în jurul lui petrichorul, acel parfum pe care pământul îl emană după ploaie.

       Celor ce insistă pe lângă el să se autodefinească le șoptește că e anarho-spinozian. Vrea să trăiască, aici și acum, fără zei sau stăpâni, fără șmecherii, fără păcăleli, fără idei de-a gata. Recunoaște că e un zilier al poeziei. Odată cu fiecare carte, el construiește  o poezie fără rădăcină unică. Preferă rizomul, această tulpină subterană perenă, în general orizontală față de sol, care emite anual rădăcini și tulpini aeriene.

       Și-și continuă drumul, uneori abrupt, alteori plăcut, niciodată monoton!”

       Așa se prezintă succint cititorilor români prietenul nostru Vince Fasciani, lăsând în sarcina noastră să amintim titlurile cărților pe care le-a publicat până acum, și anume:  Saisons  métisses/  Anotimpuri  metise  (1983);  La  couleur  d’une  eau  morte/  Culoarea  unei  ape moarte – în volumul colectiv  L’an  lémanique/  Anul  lemanic  (1989);  Il  mondo  di  profilo/  Lumea  din  profil  (1989);  L’ange  mutilé/  Îngerul  mutilat  (1991);  Journal  d’un  ange  gardien/  Jurnalul  unui  înger  de  pază  (1994);  Punto  d’appoggio/  Punct  de  sprijin  (1995);  L’odore  umano  della  pietra/  Mirosul  omenesc  al  pietrei  (1999);  Un  ange  passe/  Trece  un  înger  (2002);  Poèmes  sans  plomb/  Poeme  fără  plumb  (2006);  Diario  ordinario/  Jurnal obișnuit  (2008);  J’ai  refermé  doucement  la  porte  derrière  moi/  Am  închis  încetișor  ușa-n  urma  mea  (2010);  Trousse  poétique  de  secours/  Trusă  poetică  de  prim  ajutor  (2013);  La  naissance  de  l’horizon/  Nașterea  orizontului  (2016);  J’ai .oublié  mon  âme  au  pressing/  Mi-am  uitat  sufletul  la  spălătorie  (2019);  Simplement  comme  c’est/  Pur  și  simplu  așa  cum  e  (2020);  Je voltige  par-dessu  la  tristesse/  Planez  pe  deasupra  tristeții  (2021);  Une  étoile  fixe  qu’il  faudra  dépasser  encore…/  O  stea  fixă  dincolo  de  care  trebuie  să  trecem  totuși…  (2022).

                        Traducere: Costel  DREJOI