***
ne așezăm sufletul
în case goale
înainte erau pline de viață
iubire și speranțe
după cum ai observat
copilul a crescut
lumea are alți ochi
ce bine e de copilul din tine
că se încăpățânează să crească
să-și scoată capul la lumină
că se va speria de ziua asta întunecată
pe al cărei cer nu mai zboară berze
cu copii în fașă
ne așezăm sufletul
în case goale
și e păcat
că nu le mai umplem
nu mai avem mese pline
totul e sumbru
iar cimitirele sunt pline
iar iubirea
la azil cântă ceva din Bach
***
alb
dar nu de la zăpadă
de la lumină
lumea nu se mai adună
de josul în care a căzut
niște corbi adună resturi
de pe coaste
iar în inimă
nu mai e acel tărâm de poveste
ai fi zis
că și pâinea lui Dumnezeu
a mucegăit
în mâinile celui care o frământă
( 20 ianuarie 2023)
***
când m-am dat pradă gurii tale
sărutul tău m-a otrăvit
m-am simțit atunci
clipă ruptă din costa ta
o lumânare aprinsă în dormitor
a cărei ceară cădea pe trupul tău
gol
când m-am dat pradă gurii tale
am simțit
cum respirația mi se oprește
și sărutul tău otrăvitor
mă lasă lat pe covor
cum să nu te lași pradă gurii
ochilor
trupului și buzelor
și apoi să mori liniștit?
( 25 ianuarie 2022)
***
simt că plouă întruna
peste visele mele
în interiorul casei mele nu mai am trăiri
peste ziuă se nasc
insomnii
venite din noapte
pline de gânduri
și-n gânduri te am pe tine
pasager
pentru că am transformat gândurile în gondolă
și eu un biet gondolier
vâslesc
către depărtări
( 22 februarie 2021)
***
m-am așezat lângă trupul tău
femeie
cu aceeași sete care mă hărțuia
în nopțile când nu eram
nu existam foamea care se dezlănțuia
în mine lent
te-a menținut vie
tu ca un țărm
mângâiat de valuri m-ai primit
la sânul tău
mi-am hrănit foamea am băut toată marea
ca să-mi astâmpăr setea
dar tot nu am putut să astâmpăr setea trupească
de aceea ca un copil mi-am vârât mâinile
cele oarbe în nisip
îmbrățișând cu pasiune tot ce erai
pentru mine
***
orașul se închide
tot mai mult în obscuritate
nu mai găsești nicio fereastră
fericit trebuie să fie cel care prin întuneric caută lumina
având o lumânare aprinsă în mână
de la mansardă
se pot observa umbrele cum se adună
ca un roi de țânțari care dansează
sub un bec
care abia se mai ține
abia mai respiră
în ceața care ne orbește și mai mult
Despre autor:
Bota Lucian-Victor (n. 04.12.1986, Ocna –Mureş). A urmat cursurile Grupului Școlar
Agricol „Alexandru Borza” din Aiud și este absolvent al Facultăţii de Zootehnie şi
Biotehnologii din Cluj-Napoca. Locuiește în Municipiul Aiud.
Activitate literară:
2008: publică în revista Pagini aiudene poeziile Timpul şi În adâncul inimii;
2009: publică în revista Discobolul poeziile Suflet în mişcare și Simt;
2009: debut în revista Visul (Orăștie) cu poeziile Lacrimi (nr. 46), Rupt (nr. 36), Viața,
Sunt o lacrimă și Pe lângă lac (nr. 36);
2009 – 2010: a participat la colocviile de literatură şi arte sub egida Centrului Cultural
„Liviu Rebreanu”;
2013: îi apar poeziile Praf de toamnă și Sunt scriitorul cu sufletul în cătușe în revista Singur;
2013, septembrie: publică în Revista A.V.A (nr.6) poezia Într-un moment al învierii;
2013, noiembrie: publică în Revista A.V.A (nr.8) poeziile Oglinda și Curcubeul;
2016 (2, 3 și 5 august): publică pe webcultura.ro poeziile: E atâta ploaie, Fereastră deschisă, Lupii;
2016 – 2017: publică versuri în antologiile Aripi de zăpadă (editura LifeArt, 2016) și
Antologia prieteniei (vol. I, editura omega Buzău, 2017);
2017: publică poezie pe eCreator.ro.
Alte publicații :
Itaca (Dublin) , Revista Cenaclul de la Păltiniș, Sintagme Literare, Banchetul, Revista Logos şi Agape, Revista Parnas XXI , Vox Authors, Observatorul din Toronto, Armonii culturale, Contraste culturale, Alchimia, Revista Nouă, Oltart , 13Plus Revista Timpul și Poezia
Alte antologii :
Prietenia Vol 2 Editura Izvorul Cuvântului 2017
Literatura din călimară Vol 2 Editura Explorator …2017
Uitare de sine Editura Armonii culturale colecția PrintHope 2017
Jurnalul unui câmp de aripi Editura ART CREATIV 2017
Antologia Poetica Cenaclul Poetic Schenk Editura Dionysos, Germania, 2018
Volum propriu :
Lumea în care orbii alungă lumina Editura Napoca star Cluj-Napoca, 2017