1.Plasă de siguranță

În fiecare cimitir
se află un copil
care își acoperă urechile
atunci când oamenii
pășesc mult prea aproape de moarte.

Uneori îmi este dor de casă
și de felul în care
mutam în fiecare zi mobila
în speranța că am să devin
un om mai bun.

(În spatele canapelei
și printre firimiturile de praf
mai poți găsi puțină tandrețe
pentru momentele în care
încerci să fii singur.)

Mi-aș monta pe piele o plasă de siguranță
să știu că am dreptul să greșesc
fără să mi se dezmembreze oasele.

Adevărul este că
am nevoie de mult timp
ca să mă obișnuiesc cu un corp străin.

Să descopăr felul
în care se înmoaie salteaua
atunci când te așezi lângă mine.

De asta
las televizorul pornit
în fiecare dimineață :

am nevoie să știu că
mai este cineva cu mine.

Am crescut doar prin paturi străine.

Îmi protejam furia în pumnul drept,
pentru că știam că nimeni
nu îmi poate atinge pielea
fără să simtă
un puseu de electricitate.

Înăuntrul meu dormea
o pisică ce nu învățase încă
să-și țină oasele laolaltă.

Îi simțeam respirația
și felul în care
își ascuțea ghearele
prin țesuturile mele inegale.

Îmi deschid pielea.
Pisica îmi reglează glandele.

Sunt un trup de carne și frică,
și niciun lucru viu
nu mai iese din mine întreg.

2.Arhitectura unor ruine vii

Suntem doar niște trupuri murdare,

scuipate în orașul ăsta.

Ne înfigem unghiile în

bucățile putrezite din blocuri.

(în orașul în care ne-am născut,

intimitatea este un lux

pe care doar cei morți îl pot avea.)

Ne împingem inimile

în autobuze și metrouri.

În fiecare bucată de liniște

se va auzi Zgomotul —

sunetele de pușcă pe care le-au auzit

și copiii, și bunicii noștri.

De 17 ani stau într-un incubator

care m-a învățat cum să

îmi aplic ruj roșu pe buze.

De 17 ani îmi număr gândurile

ca să mă asigur că nu am pierdut nimic.

Îmi vând tinerețea

oricui îmi poate spune

ce se întâmplă după moarte.

În orașul ăsta

care se dărâmă,

care își învață copiii

diferite tipuri de arhitectură

doar ca să trăiască printre ruine.

Îmi întind pielea

în cești de cafea băute pe jumătate.

Îmi provoc singură durere.

Îmi înțep singură picioarele

și gândurile.

(Ce bine este să fiu aici, –

într-un oraș sufocat,

în care nu pot să aud

clopotele bisericilor

care anunță moartea.)

3.Brațe împrumutate

Noaptea
Îmi apropii trupul de perete
Și sper că în spatele varului
Se află un set de brațe
Pe care îl pot împrumuta
Atunci când nu știu să iubesc.

Mi-am întins pielea
până la epuizare.
Până când am simțit
o imensă afecțiune față de
întreaga planetă.

Mi-am stors singură de pe brațe
tot ce nu am fost în stare să spun.

Mi-am strâmbat coloana și picioarele
pentru că mereu am avut nevoie de un punct de sprijin.

Mi-am adormit sinapsele
pentru că știam că într-o zi,
corpul meu va intra într-un proces de autocunoaștere,
în care va deveni mai sensibil, mai vulnerabil.

O viață în care o să reușesc
să mă învelesc
cu cea mai mare bucată de pătură.

O viață în care o să pot
călca pe toți oamenii de ciment
care nu știu cum să îmi pronunțe numele.

Noaptea
Îmi strivesc trupul de perete
și îmi așez rămășițele în fața calendarului.

În dimineața următoare
mă voi trezi tot singură
și îmi voi îmbrățișa hainele.

În dimineața următoare
îmi voi apropia degetele
și îmi voi lega mâinile cu frânghie
ca să nu pot distruge
toate blocurile în care nu am putut
să îmi închiriez o casă.

4.Happy Ending

Așa cum ne – a învățat Hollywood -ul .

Lipsiți de libertate

Ne vom agăța

corpurile în cui,

Ne vom lipi tălpile

Pe gresia rece din baie

Și vom fi cei mai fericiți oameni din lume. –

Degeaba plângi

Mai este mult până când va fi bine.

Despre autoare:

Adela Șulea (n. 2008, Iași) este elevă în clasa a XI-a la Colegiul
Național „Petru Rareș” Suceava. A obținut mai multe premii importante printre care:
premiul I la Festivalul Concurs „Rezonanțe Udeștene” (2025), Marele Premiu la
Festivalul Național de Poezie „Costache Conachi” (2024), premiul I la Festivalul de
Poezie „George Coșbuc” (2024), Marele Premiu la Festivalul „Nichita în luna lui
Marte” (2025), premiul I la Concursul de Poezie „Andrei Mureșianu“ (2025), premiul
I la Concurs Național de Poezie „Lucian Avramescu” (2025) și premiul I la
Festivalul-Concurs de poezie „Gellu Naum” (2025),finalistă a Concursul de creație
literară pentru liceeni Lit Check și Premiul I la Festivalul de poezie “Iulia Hașdeu”. A
publicat în diferite reviste și antologii : Planeta Babel, FLWR-POETIX, Lotus Poetry,
O mie de semne și P(RO)EZIA.Frecventează cenaclul literar „Transfrontalier Mașina
cu Poeți ”, „Clubul de inițiativă literară” și „Casa de poezie Light of ink”, fiind
moderatoarea Serilor de Poezie. A participat cu lecturi publice la Festivalul
Internațional: „Poezia e la Bistrița” și FILIT – Iași și în cadrul emisiunii radiofonice
Calidoscopio, din Mexic. Poemele ei au fost traduse în limba spaniolă și au apărut în
“Revista Innombrable” în Mexic , în Revista Kametsa ( Peru) , în Revista “Montaje”
(Chile), în Revista „AZAHAR” (Spania) .