realizat de Alexandra Medaru

Alina Voinea (n. 1977) a crescut între cărți, dorindu-și mereu să devină scriitoare, dar părinții săi au insistat că scrisul poate fi o preocupare pentru timpul liber, nu o meserie. De aceea, s-a îndreptat spre arhitectură, pe care a părăsit-o mai târziu. A lucrat ca profesoară de engleză la o grădiniță, apoi ca manager de vânzări și. mai târziu, la o agenție de publicitate, în calitate de copywriter. Din 2000, a pornit pe calea antreprenoriatului, iar, în paralel cu acesta, a urmat la zi Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București, specializarea în Comunicare și Relații Publice, continuată cu un master în Sondaje de opinie, Marketing și Publicitate, la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, tot la Universitatea din București.

Fiind mamă a unui copil cu autism și dizabilitate neuro-cognitivă, a înființat o mică asociație non-profit, Asociația SUPRA, care face utilitare online și materiale educaționale gratuite pentru copiii cu dizabilități în sfera cognitivă și organizează mici evenimente de socializare incluzive. Tot prin asociație, a publicat primele manuale școlare din România adaptate pentru copiii cu dizabilitate cognitivă, apoi câteva cărți pentru copii, dintre care de menționat este Pisicul din câmp, primul “roman simplu scris” din țară, pentru a ajuta copiii care deprind cititul și pe cei cu dificultăți de învățare să citească mai ușor. Cărțile ei au ajuns, printre altele și la Bookfest, și astfel Alina a ajuns la standul editurii Crux Publishing de unde a cumpărat câteva volume, pentru ca mai târziu să lanseze la aceeași editură romanele SF distopice Sentient și Sapient, ce fac parte din seria Nordam 2190.

Bună, Alina! Noi ne-am auzit la o vorbă acum vreun an, după lansarea volumului Sentient. Acum se întâmplă că între timp ai încheiat seria Nordam 2190 cu volumul Sapient. Cum a fost să scrii această poveste?

Greu, pentru că am avut mult mai puțin timp decât am avut pentru Sentient și, în plus, am avut o mulțime de probleme personale de rezolvat la începutul lui 2026, iar asta mi-a cam ocupat spațiul mental. Am avut de multe ori sentimentul că nu aveam să termin de scris la timp și, mai ales, să editez cartea așa cum voiam. Noroc că povestea trăia în mintea mea de mult timp și practic doar a trebuit s-o pun în cuvinte.

Dacă vorbim despre seria aceasta, care te-a lansat în lumea SF-ului românesc, care dintre cele două volume te-a solicitat mai mult și de ce?

Al doilea, din cauza timpului scurt alocat. Cred că un an nu este destul pentru o carte, cel puțin în cazul meu, pentru că eu dau cuvintelor și felului în care alcătuiesc ele propoziții, fraze și, în final, povestea, o importanță foarte mare. Îmi place așadar să am timp să „uit” ce am scris și să recitesc așa, pentru că în felul ăsta văd cel mai bine ce nu funcționează în text și pot remedia. Eu scriu și editez în etape succesive fiecare parte din carte, întotdeauna ca un întreg, de la început până la ultimul cuvânt scris, pentru că nu vreau să am nimic care să nu se potrivească cu ceva scris înainte și caut o cadență anume a textului, iar recitirile astea iau timp. La Sentient, pentru că deja era scris, că începusem în 2014, a fost mai simplu. Dar la Sapient am avut doar un an și un pic la dispoziție. Desigur, puteam să amân lansarea pentru 2027, dar am vrut să mă apuc cât mai repede de alte două proiecte pe care le aveam în minte. Mi-e greu să lucrez la mai multe proiecte în același timp, nu că n-aș putea, dar scriu ca hobby, în timpul liber, care, în cazul meu, e destul de puțin.

În prima carte, te axezi mult pe povestea lui Rhad. În cea de-a doua, Sondra e în prim plan. Ai gândit acest concept de la bun început sau a venit pe parcurs? Și care dintre poveștile astea e mai aproape de sufletul tău?

Este una singură, dar cu unghiuri de abordare diferite, și așa trebuie să fie, pentru că Nordam 2190 este, în definitiv, o poveste de (și despre) dragoste într-un context ostil. Am decis să abordez astfel temele dificile ale cărții, pentru că tratează subiectul complicat al umanității și cred că esența și măsura acestui concept este în special capacitatea de a iubi.

În acest al doilea volum, avem intrigile din Nordam, în care Sondra e prinsă, dar și povestea kindrusarilor, care pe mine m-a ținut prinsă de la un capăt la altul. Cum a fost să alternezi aceste două planuri și ce ți-a plăcut mai mult să scrii?

M-a amuzat cel mai mult să pregătesc terenul pentru Conglomeratul Federal de Est, pentru că am indus în prima carte sentimentul că era o alianță obișnuită, condusă autocratic, desigur, dar într-un mod cunoscut, cumva firesc pentru omenire, apoi am dezvăluit treptat ce se întâmpla acolo, de fapt. De alternat, n-a fost dificil. Eu folosesc aplicația Scrivener, care este foarte practică, și mi-a fost foarte simplu să pun la un moment dat toate capitolele kindrusarilor unul după altul, ca și cum aș fi urmărit doar povestea lor. Așa am editat preliminar scenele respective, în mai multe etape, apoi abia am distribuit fiecare scenă la locul ei. La final, am mai scris două, care au completat niște aspecte care altfel ar fi rămas descoperite.

Sapienții joacă un rol masiv și în acest al doilea volum. AI-urile kindrusarilor sunt unele dintre cele mai interesante AI-uri din istoria SF-ului, cel puțin pentru mine. Cum ți-a venit ideea lor?

M-a urmărit o formă a ideii încă de când am văzut Terminator 2: Ziua judecății, cel în care modelul mai puțin avansat, jucat de Arnold Schwarzenegger, trebuia să-l protejeze pe copilul John Connor. Până la final, n-a fost clar (și nici nu trebuia să fie) dacă robotul T-800 chiar era capabil să simtă în vreun fel vreo emoție care să-i permită atașamentul față de copil sau doar imita foarte bine asta, așa cum copilul îi ceruse. Nici acum nu știm și nu vom ști dacă sacrificiul lui T-800 de la finalul filmului a fost de fapt doar urmarea programului pe care îl rula și care impunea autodistrugerea imediată după eliminarea pericolului, sau o măsură suplimentară de precauție și protecție pe care a decis singur s-o ia, pentru că îi păsa cu adevărat de John și de viitorul omenirii. M-am gândit foarte mult cum ar fi posibil ca o alcătuire artificială să nutrească sentimente și, dacă asta s-ar întâmpla, cum s-ar manifesta ele. Pentru Sentienți, modelul a fost simplu, practic sunt copiați structural după oameni, deci să zicem că ar fi posibil. Dar cum ar fi pentru niște roboți clasici, din metal și alte componente, cu structuri fără nicio legătură cu alcătuirea organismului uman? „Soluția” mea la problema asta a fost asocierea programatică de sens între stimulii din mediu, care pot fi tactili, vizuali… adică fizici, concreți (rece, verde, aspru, strident etc), dar și conceptuali (dezirabil, moral, plăcut, acceptat, normal etc), alcătuiți din cuvinte cărora le sunt atribuite valori. Și așa au apărut Qiù, Shé, Mojiki, corporalitatea lor fiind practic condiția emoției (și am văzut ce s-a întâmplat cu cei care n-au avut, au pierdut sau au refuzat corporalitatea).

Dacă ar fi să-l alegi pe unul dintre ei, cu care ai petrece o zi pe Pământ?

Toată lumea îl place pe Qiù, dar preferatul meu este Shé, pentru că inteligența lui este mai degrabă emoțională. Qiù e foarte analitic și poate părea un pic psihopat, dar Shé este cât se poate de uman. Este precaut, reținut, dar și iertător. L-aș duce la mare, să simtă nisipul cu toți senzorii și să vadă diferența dintre un ocean de metan lichid într-un frig teribil și valurile mării vara la soare. Lui Shé i-ar plăcea o vacanță!

Pentru că vorbim despre sentiență și sapiență în cărțile tale, cât de departe suntem noi de un viitor precum cel pe care l-ai scris? Crezi că într-o zi vom sta de vorbă cu AI-uri ca Mina, Lem sau Rhad? Sau vom merge pe Titan cu AI-uri precum Shé, Qiú sau Mojiki?

Deocamdată, destul de departe. Dar cred că e posibil ca omenirea să ajungă la un moment dat să coexiste cu creaturi artificiale sentiente și sapiente. Poate că știința, probabil ajutată de unul dintre modelele de inteligență artificială viitoare, va găsi soluții, deși cred că, din păcate, având în vedere din ce material obscen sunt făcuți cei mai mari lideri și bogații lumii prezentului, precum și cei care dețin cam toate tehnologiile actuale, nu cred mai urmează vreo îmbunătățire a situației, astfel încât așa ceva nu ar ajunge la omul de rând, ci ar fi un secret bine păzit, rezervat doar pentru uz militar și corporatist, iar entitățile respective ar fi exploatate fără milă. Probabil nu ar fi prea benevolente față de specia noastră, odată scăpate de sub control, deși, cine știe, dacă ar deveni morale și capabile de iubire, poate avem o șansă.

În ciuda tehnologiei, avem și niște intrigi perfect umane: Milton este capabil să facă orice pentru obținerea puterii, chiar dacă Sondra și Rhad plătesc pentru asta de-a lungul poveștii. Cum construiești tu psihologia din spatele unei astfel de istorii?

Milton este un simbol pentru politicianul insațiabil și amoral, care vrea să obțină tot ce-și propune cu orice preț, la fel de nemernic și în viața personală, și în cea publică, sigur pe el și puterea lui, astfel încât nu mai consideră necesar să mai facă vreun efort să se ascundă. Pentru a-l construi, am privit pur și simplu spre cea mai puternică țară din lume, care zeci de ani s-a autopoziționat ca un far al democrației, libertății și dreptății, și i-am examinat liderii, atât din sectorul politic, cât și din cel al tehnologiei, unde, încă de acum mulți ani, se contura situația de astăzi, în care o mână de tehnocrați concentrează pur și simplu aproape feudal tot ce înseamnă mijloace tehnologice. Pe vremea respectivă mă temeam doar de bogătanii americani, pentru că, în perioada în cauză, Statele Unite au avut noroc să-l aibă ca președinte pe Barack Obama, un om cu ținută politică impecabilă. Reginald Wilder are multe trăsături inspirate din prezența lui la Casa Albă și, deloc întâmplător, Reginald Wilder nu este 100% caucazian și, de aici pielea lui smeadă. În același timp, ca urmare a promisiunii pe care actualul președinte american a făcut-o în 2014, și anume aceea de a candida în 2016, am devenit atentă la un alt tip de personalitate, pe care n-am putut s-o exclud din profilul puterii din Nordam. Actualul președinte este și inspirația pentru Milton, dar și pentru personajul istoric cunoscut ca „Primul General”, cel care a militarizat funcțiile politice, a schimbat numele unor repere geografice fără nicio noimă, a inițiat anexarea tuturor țărilor din ambele continente americane și care a fost responsabil de dispariția nucleară a continentului Urop. Este evidentă uimirea pe care o trăiesc de fiecare dată când aflu ce mai face alesul din State sau văd capturi de ecran de pe platforma social media pe care și-a făcut-o, unde apare el însuși îmbrăcat de AI în uniformă de general sau propune uniforme cu croială și design specific regimurilor totalitare, impune schimbarea unor denumiri geografice și propune hărți modificate pe care este aplicat steagul american și tot așa. Când am propus manuscrisul cărții Sentient la editură, Andreea Sterea, directoarea Crux Publishing, a spus că nu are cum să existe un personaj-caricatură cu tușe atât de groase, și că ar trebui să-l rescriu pe Milton și, în general, tot Consiliul, dar m-am împotrivit și cred că am făcut bine (și ea este de acord acum, văzând cu ce vine în fiecare zi prezentul).

Cum ai decis că trebuie să ai și un fir epic în care iubirea, ura și disprețul se împletesc?

În orice regim totalitar, nu mai există o deosebire imediat vizibilă între bine și rău, pentru simplul fapt că cei care îl trăiesc trebuie să-și asigure supraviețuirea, așa că integritatea morală a tuturor suferă într-o mai mică sau mai mare măsură. A trebuit să pot diferenția cumva între cei buni, care nu sunt imaculați, și cei răi, care pot, în anumite circumstanțe, să aibă fațete mai luminoase sau justificări ale transformării lor din ființe umane în monștri fără scrupule. Cum ar fi putut Sondra, copil nedorit al unei familii disfuncționale, cumpărată practic pentru a îndeplini o funcție, misiune pentru care nimeni nu i-a cerut vreodată părerea, să înțeleagă iubirea, altfel decât primind-o, pierzând-o și trăind un calvar generat de propriile greșeli și eșecuri în a o recunoaște? Cum am fi știut că ticăloșia lui Milton este iremediabilă și impardonabilă, fără un gest absolut abominabil din partea lui? Cum am fi putut aprecia stăpânirea de sine formidabilă a celui conștient că trebuie să sacrifice enorm și, într-un final, totul, pentru a crea o lume în care să existe loc pentru speranță? Contrastele astea obligă personajele să acționeze, și astfel să-și pecetluiască soarta sau să se salveze până în final.

Au existat multe cronici la adresa volumelor din seria Nordam 2190. A fost lăudat SF-ul, dar eu simt că în cărțile tale e mai mult de atât. Dacă ar fi să vorbești tu despre volumele astea, ce i-ai spune unui cititor care n-a ajuns încă în contact cu ele?

Seria a fost apreciată în mod special ca SF, pentru că asta a fost încadrarea dintru început, ca un military science-fiction cu accente cyberpunk și, pe alocuri, ecopunk. La fel de bine puteam să-i punem coperte tari cu decorațiuni complicate, folio și litere elegante și să o promovăm ca pe un dark romance, pentru că are toate elementele necesare, dar poate fi considerată și pulp fiction, având în vedere că este un thriller și îndeplinește criteriile. De asemenea, având în vedere substratul geopolitic totalitar al cărții, seria este, în mod cert, o distopie. În biblioteca mea, stă între Ferma Animalelor și Fahrenheit 451, alături de 1984, Povestea slujitoarei, Cântecul profetului și Erewhon, pe care le-am pus pe același raft. Având în vedere varietatea cititorilor, este clar că nu se adresează numai unei anume nișe, pentru că nu este doar SF, doar distopie, doar poveste de dragoste, doar acțiune, doar entertainment, doar eseu existențialist, ci toate la un loc. În mod cert însă, nu este un young adult, pentru că este nevoie de o anumită maturitate a gândirii și un bagaj de experiențe de viață pentru a o înțelege, deși, în funcție de cititor, poate fi parcursă și într-o cheie facilă.

Și dacă tot vorbim de primul contact cu această serie, să vorbim și de momentul în care ai scris ultimul cuvânt din ea. Cum te-ai simțit atunci?

Ușurată! Nu-mi venea să cred că am dus la capăt un astfel de proiect, mai ales că toate sfaturile pentru scriitori la început de drum începeau cu „scrie mai întâi o carte subțire”, iar unele voci din industrie susțineau că „nimeni nu cumpără cărți atât de mari și, în orice caz, nu serii”. Ambele volume s-au vândut însă extraordinar de bine, Sentient depășind mia de exemplare în primul an. Ambele cărți au fost sold-out la Bookfest, Sentient în 2025, Sapient în 2026.

Acum că seria asta și-a găsit finalul, ai vreun alt proiect pe rol?

Da, lucrez în paralel la alte două romane de sine stătătoare cu două subiecte complicate pentru sociatetea umană aflată pe punctul de a intra în era inteligenței artificiale generale (AGI): vulnerabilitatea și speranța. Ce mai pot spune este că, deși există un mic fir roșu care ar putea să le lege dintr-un anume punct de vedere, sunt total diferite de Nordam 2190.

Dacă ar fi să le spui un ultim lucru cititorilor noștri, ce le-ai zice?

Eu sunt recunoscătoare fiecăruia dintre cei care nu citesc în mod normal SF și distopie, precum și cititorilor avizi de science-fiction scris de autori internaționali, care au luat cărțile mele și le-au citit! Mulți dintre ei mi-au scris pe Facebook Messenger că nu se așteptaseră să le placă atât de mult o carte scrisă de un autor autohton, iar alții au mărturisit că se fereau de SF-uri, dar că, după ce au citit seria Nordam2190, cu siguranță vor mai căuta cărți în genul științifico-fantastic. Așadar, asta e rugămintea mea pentru cei care nu citesc în mod normal SF și autori români: să ofere constant șanse și scriitorilor noștri contemporani și să citească și cărți care sunt încadrate de edituri în genuri pe care nu le preferă în mod normal, pentru că una e cartea și alta e încadrarea de marketing. Promit surprize plăcute!

Mulțumesc mult pentru acest interviu. Și să ne revedem și peste un an!

Eu mulțumesc! Ne revedem cu siguranță!