Toamn-afară, toamnă-năuntru

Nu eram pregătită de toamnă

Cum nu ești pregătit nici de moarte,

Dar ele își fac fără reproṣ treaba

Ți se-nghesuie-n suflet și oase

Fior rece, pustiu nesfârșit

Pe care acum le primesc cu drag

Căci în caniculă mi-am găsit

Un dușman mult mai aprig

Dulce, mieros, seducător

Ca un amant sadic.

Septembrie, torționarul meu tomnatic

Mi-ai turnat pe gât must și depresie

Ani la rând, o mahmureală amară

Te-am văzut prin ochi impăienjeniți

De lacrimi și beție

Te văd acum așa cum ești în sfârșit

Și te iubesc așa cum iubești

Un suflet care ți-a fost totul

Și acum n-a mai rămas nimic

De la distanță

Te-nțeleg și-ți port compasiune

Căci văd acum, nici tu nu știi cine ești

Vara te-ar vrea pentru ea

În calendar toamna-ți-e mamă,

Iar tu copil răzvrătit ai vrea un anotimp

Doar al tău. La fel ca și mine.

Știu că asta ne-a adus împreună

Vina-mi aparține deopotrivă

Te-nțeleg și te iert

Dar în brațe n-am să-ți mai cad vreodată.

Ca o frunză purtată de vânt

Vreau să-mi trăiesc viața

Căci în sfârșit am înțeles:

Frunzele de toamnă sunt fluturi

Și merită să cazi și să cazi nesfârșit

Dacă asta înseamnă să zbori mai întâi

Chiar și pentru-o secundă.

Și merită să te topești în apus de octombrie

Roṣ ca obrajii iubitei după primul sărut.

De Noiembrie nu-mi mai e groază

Manifestul copacilor goi

Îmi dă curaj să fiu vulnerabilă

Să-mi dau voie să cad

În sfârșit nu mai râvnesc la ce nu-mi aparține

Nu mai tânjesc după vară

Totul e așa cum ar trebuie să fie

Toamnă-afară, toamnă-năuntru

Pictează-mă

Pictează-mă așa cum

 toamna murumură poeme în frunze

Și dă-mi forma pietrelor mângâiate de vânt

Frământă-mă cu iubire ca un sculptor

Ce nu și-a desprins niciodată

Mâinile de lut și de stele

Visează-mă la fel cum noaptea

Își țese cerul întru ființare

Dă-mi cuget să îți înțeleg nemurirea

Deschide-mi ființa larg ca o ușă de sticlă

Să vadă pământul întreg focul din mine.

Fragilă și usor de rupt în bucăți

Sunt zile în care mă scriu

și zile in care doar mă citesc.

Căci uit, uit de mine si cine sunt

și trebuie să mă întorc încontinuu aici.

pe hârtie, singurul loc în care pot fi

cu adevărat eu

fragilă și usor de rupt în bucăți ca și ea.

Mulți și-au scris poveștile în carnea mea

iar eu i-am lăsat.

Ce fraieră!

Speram să astup golul din mine.

Visam că sunt muză, dar eram doar maculatură,

jurnal de deșertat traume și uneori oracol.

Am smuls toate paginile alea și n-a fost ușor,

a durut ca atunci când îți e smulsă o unghie.

Dar a meritat.

E de fapt minunat să fii gol

pe-afară și pe dinăuntru,

să te umpli cu frumos,  cu visare, cu dorințe

la care nu ai fi îndrăznit nicicând.

Să dai afară tot ce nu-ți aparține,

tot ce a fost plantat acolo de alții,

credințe invechite,

superstiții stupide,

cutume fără sens.

La cât de haotică am fost toată viața,

am ajuns să iubesc curărțenia de primăvarā

în minte și suflet.

Scriu pe curat acum.

Transcriu doar ce vibrează cu ființa mea

și în rest arunc tot,

dau foc ciornelor și vechilor euri.

Nu credeam, dar e minunat

Să o iei de la capăt iar și iar

Despre autoare:

Născută într-un orășel de provincie în 1995, Elle Fonavi își împarte momentan viața între România și
Canada. Cărțile i-au fost terapie încă de mică, iar acum practică scrisul și fotografia ca mod de
supraviețuire (la propriu și la figurat). La vârsta de 20 de ani, și-a publicat propriul volum de poezii și a
avut de-a lungul timpului mai multe apariții în diferite publicații din țară și din străinătate. Îi puteți citi
blogurile de călătorie și admira fotografiile pe site-ul poemapostcards.com.