Poeme

George Balș

Pe țărm

Ți-e numele scris în apă,
iubita mea rătăcitoare,
și-amintirea ta ca o corabie
se dizolvă-n soarele răstignit în asfințit.
Iar eu stau privind, privind
pe cerul nopții,
cum în ochii tăi – ochii tăi,
două găuri negre
ce-mi îndoaie sufletul mereu spre ele-
m-aș uita:
Castor ori Pollux un semn de-ar da
și-n rai și-n iad și-n întunecata moarte te-aș urma.
Dar e târziu, prin lumina slabă-a stelelor înghețate
de-abia-ți mai zăresc catargele
și sunt obosit
și cireșii stau să-nflorească.
Ți-e numele scris în apă,
iubita mea rătăcitoare,
și-ncep să uit cum să-l citesc.

Noaptea cea mai lungă

Sabia lui Ares spintecă cerul, sângele nopții cade în picături negre.
Zâmbind, din Haos vin în marș in Stechschritt coșmaruri infernale
în uniforme perfect negre
cu epoleți din piele de om pe care stau fidele
Frica, Teroarea ori Moartea
și cu fețe de nerecunoscut:
ar putea fi eu, tu, noi, oricine.

Raiul și iadul amândouă, au porțile ferecate: niște ghetouri,
ochii Zeului, orb acum, die Einsatzgruppen îi poartă ca pe niște medalioane.
Ardeți cărțile, purificați sufletul, dezlegați focul
Und der Teufel der lacht nur dazu!

Când bate ceasul der Adler își desface aripile de oțel
înmuiate-n Styx, pământul tremură, geme
și-ncântată, Demența-și pune coroana de oase,
Für uns gibt es nie ein Zurück
Und der Teufel der lacht nur dazu!

Limbo

Ard.
Oțel topit mi-alunecă prin vene,
Icar s-a înșelat, soarele dinăuntru
Lichefiază aripile mele.

O nouă zi și totuși identică,
Deschid ochii și parcă m-aș uita-n oglinzi concave
Miile de ochi ale timpului-mi pipăie-năuntru
Și-mi sfredelesc sufletul.
Respir greu.
Peisajul e sufocant de simplu:
Nu mai disting nici adâncimi întunecate
Nu mă mai cheamă,
Nici înălțimi amețitoare
Nu mă mai îndeamnă.
Tot ce-a mai rămas e-o câmpie de moloz
Întinsă ca Varșovia după potop.

Aș mai vrea totuși, poate
În brațele tale să-mi îngrop fața
Ca-ntr-o iarnă siberiană,
Să mă trezești când o fi iar primăvară.
Dar nu sunt sigur că glasul ce-l aud
e-adevărat al tău
că nu-i doar înc-un sunet ce perforează zgomotul
și că n-alunec spre ce-i mai rău.

Despre autor:

George Balș, n. 25.08.2000, a absolvit Colegiul Național Avram Iancu Ștei, profil matematică-informatică, și este momentan student la facultatea Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnice Timișoara. A fost publicat și în revista POV21.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s