Cartonaș roșu

Florentina Ionescu

Creier pane în farfurie. Fire ieșindu-mi din țeastă. Îi povestesc Floricăi visul meu cu clinica de neurologie. Doctorul Bică în halat alb, electrozii prinși pe cap, pieptul dezgolit apăsat de doi bărbați, sunetul coastelor rupte. M-am trezit cu ochii umeziți. N-ai idee ce real mi s-a părut. Florica zâmbește, taie creierul în două. Sunetul crustei de pesmet, sub lama cuțitului, în farfurie, mă obsedează. Pe urmă merg cu Florica la meciul din liga a patra. Azi arbitrează ea. Miros de iarbă verde. Picioarele ei alergând pe gazon. Razele soarelui se reflectă în fluierul metalic atârnat la gât. Lumina mă orbește. Florica își aranjează părul în coadă. Își trage jambierele spre genunchi. Elasticul se întinde pe pielea fină. Fluier de start.
*
Aurel Năstase n-a avut copii. Nu a câștigat niciodată la loterie. Când a devenit pacientul meu, mi-a spus că nu rata nicio partidă de fotbal arbitrată de o femeie. Se lăsa sedus de felul în care ea alerga pe teren, de parcă trecea printr-o perdea de ceață groasă. Ridica o bucățică de hârtie în direcția vreunui jucător, iar terenul era scena ei. Nu știu dacă i-a fost frică în acea zi. Aurel a murit în cabinetul meu. O investigație de rutină, o zi ca oricare alta. Îmi place să cred că nu s-a temut și că a avut încredere în mine.
Mă uitam la chipul lui în timpul electroencefalogramei. Voiam să pătrund dincolo de gândurile lui. Nu realizam că asta mă îndepărta de propriile gânduri. Ultima zi din viața lui Aurel Năstase. Un infarct miocardic fatal. Un medic încremenit, ca o statuie de ceară expusă într-un muzeu părăsit de vizitatori.
Testam un nou tip de EEG. Biosenzorii erau legați la un computer. Algoritmii de inteligență artificială converteau undele cerebrale gamma în imagini 2D. Le puteam vedea toți. Mă simțeam mândru de mine. Primul neurochirurg deschizând calea spre noi terapii pentru epilepsie. Acum îi dau seama că era o variantă primitivă ce ne ajuta să vedem o mică parte din amintirile lui Aurel Năstase. Nu știam atunci cum să gestionez volumul uriaș de imagini din creierul unui epileptic. Cum aș fi putut să știu?
Diferitele oscilații ale undelor cerebrale se țeseau în timp real. Chipuri, sunete, senzații, mirosuri, obiecte, gusturi. Cu 30 de secunde înainte ca inima lui să se oprească, imaginile au început să se deruleze mai repede. Ne-am mirat apoi că încă puteam vedea scene atât de clare chiar și la două minute după ce cordul a încetat să bată. Nu știam în acele momente dacă resuscitarea lui va avea succes.
*
Huiduieli din tribună. Fanii sunt nemulțumiți de decizia Floricăi. Cartonaș roșu pentru căpitanul FC Naipu. Flegma din gura lui pornește ca o rachetă și se dezamorsează pe gazon. După partidă, Florica iese zâmbind de la vestiar. Poartă o fustă scurtă lila. Îi propun să mâncăm înghețată. Mă sărută. Vrea să ne plimbăm în parcul din Ghimpați. Ne ținem de mână. Alegem o bancă sub un castan. Știi că acum 10 ani, după prima noastră întâlnire, am pus un bilet la loto? Am știut că o să-mi porți noroc. Florica îmi mângâie obrazul și mă strânge de braț. Mă zguduie, îmi dă palme. Liniștea mă învăluie. Îi văd buzele mișcându-se. Încerc să deschid gura. Nu pot lega cuvintele. Aurele, mă sperii! De ce ai rămas așa? Spune ceva! Nu glumi! O lumină în jurul feței Floricăi mă împiedică să țin ochii deschiși. Paletele unui mixer se joacă șotron cu neuronii mei. Gânduri pe pauză. Reușesc să-mi mișc capul. Urechea atinge câteva fire de iarbă. Sunt întins lângă bancă. Un fir tras din dresul Floricăi. De ce a îngenuncheat lângă mine? Ce am greșit?
*
Aurel Năstase n-a știut că va muri la 87 de ani. Priveam ecranul instalat în cabinet. Nu mă puteam mișca. Nu auzeam schimbul de replici al paramedicilor chemați să-l resusciteze. Inima nu se mai clintea. Imaginile din creierul lui se amestecau. Viteza mă amețea. Cornet cu înghețată de vanilie. Inel pe degetul unei femei cu părul prins într-o coadă. O aluniță deasupra buzei. Umbra formată din două trupuri, pe suprafața râului. Mirosul mâlului. Solzi de pește decorând lama unui cuțit. Tavanul unui vagon de metrou. Podeaua prăfuită sub scaune. Pantofi apropiindu-se din toate părțile. Atenție, se-nchid ușile! Trupul imposibil de strunit, ca o găină fără cap într-o curte pavată cu sânge. Domnu’, vă e rău?
*
Îi spun Floricăi că iar am visat că mă aflam la spital. Mirosul de clor acoperea parfumul zambilelor de pe biroul asistentei-șefă. De ce mi se întâmplă asta? Nu mai suport!
– Domnul doctor v-a spus că mâine faceți CT. Întoarceți-vă în pat.
În altă zi, i-am povestit Floricăi că am visat că eram operat pe creier. Am avut câteva secunde când m-am simțit mai bine. După externare, am mers la meciul arbitrat de ea și nu am făcut nici măcar o criză. Creierul meu rămăsese undeva în sala de operație, pe o tavă metalică la fel de rece ca podeaua metroului.
*
Aurel Năstase spunea că foarte puțini medici îl înțeleg. Îmi place să cred că eu am fost unul dintre ei. Când totul s-a terminat, un coleg s-a apropiat și m-a felicitat. Nu am înțeles de ce. Tot ce vedeam acum, rulând într-o buclă pe ecran, era brațul unei femei cu părul prins, ridicând un cartonaș roșu în direcția mea.

Despre autoare:

imageedit_10_4702503407

Florentina Ionescu (n. 1987) este redactor la publicația săptămânală Viața Medicală. A publicat proză scurtă în Revista de Povestiri (www.revistadepovestiri.ro), LiterNautica, Literomania, Opt motive, O mie de semne. A urmat cursuri de scriere creativă cu Marin Mălaicu Hondrari, Florin Iaru și Marius Chivu. A participat la seriile Creative Writing Sundays (CWS) organizate de Revista de Povestiri.

Un gând despre “Cartonaș roșu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s