Cristina Cimpoae Armură Armura mea – glazură sub care se plămădește fierbințit o ciocolată neagră ca noaptea dezbrăcată de aștri, ce curge și topește spiritul mai ceva ca o lavă; Armura mea – o port pe câmpiile vișinii de sânge coagulat din care tigve necunoscute urlă așteptând recolta dreptei Judecăți, ce va aduce coifuri de stele celor ce goi au iubit, dezbrăcați de armuri, îmbrăcați … Continuă să citești Poeme
Cristina M. Cimpoae Partea I Îngerii nu își pot întemeia o familie Uleiul de ricin se afla pe etajera unde praful nu se așeza niciodată, și fata întinse mâna după sticluță. Cu toate că sprâncenele ei erau suficient de stufoase încât să nu provoace neîncadrarea armonioasă a întregii fizionomii, G. avea totuși o mare preocupare atât pentru îngrijirea pielii, cât și pentru podoaba ei capilară. … Continuă să citești -fragmente din romanul în trei părți: O singură depresie, mai multe voci-
Cristina Cimpoae 9. Țara Soarelui Apus Soarele răsare de parcă ar fi mereu la apus Îmi trag kimono-ul în grabă – Și fug spre-o Sakura eternă Cât m-aș bucura să am inima perenă Obosit și dus-trist e cerul din mai, Cu plantele verzi, efemero-zdrobite Iar luna – galbenă și puturoasă Ca o bilă bolnavă Din florile de mai încropesc o coroană atârnând în urechi cireșe … Continuă să citești Poeme
P(RO)EZIA 