Zidul, apoi unica mare de pe pământ

Ania Vilal
(fragmente din romanul omonim publicat la Casa de Pariuri Literare în 2021)

Ceaiul aburind pentru Silvana, mirosul de flori proaspete din vaza de pe masă, mănunchiul de zmeure coapte din castron, pe hol încălțările murdare de pământ reavăn din pădure. În baie, urme fine de săpun în chiuvetă. Mirosul tău peste tot. Pot să fac o hartă cu locurile pe unde ai fost fără mine. Știu tot ce faci și ceea ce mă întristează dincolo de orice logică este că nu-ți croiești niciun drum până la mine. În camera mea, rămân singura care mă îmbrățișează.

Nu o văd în casă. Unde ești? Am o arsură bruscă în dreptul inimii, ca și cum, în acest moment, numai dorul e mai puternic decât moartea. Înghit în sec și mi-o imaginez cum urcă scările, cum fredonează încet o melodie tristă, numai de ea știută, cum mâinile ei albe încărcate cu rufe le așază pe canapeaua de pe terasă și le împachetează delicat: pentru Silvana, pentru mine, pentru ea. Suntem toți acolo, cu tot ce ne acoperă, și zâmbesc. În fața mea, ea stă și mă privește tăcută, ca și cum mi-a auzit gândurile. Mă sărută ușor pe frunte.

Când mușc dintr-un colț de pâine, mă gândesc că tu o să muști din celălalt și o să-mi zâmbești larg. Foamea mea va fi astâmpărată cu firimiturile care au rămas pe masă, după ce tu ai mâncat. Pielea ta fragedă va avea același gust ca cel al pâinii proaspete, îmi va încălzi fiecare fibră a corpului meu până va deveni un aluat fierbinte, pe care-l voi lăsa să respire și apoi îl vei modela într-o formă cu care putem conviețui împreună. Nu vor mai fi goluri, ci doar un sentiment de sațietate ce ne va ține împreună atâta timp cât ne vom spăla mâinile în făină albă.

***

Din spatele copacului o vedea acum clar. Ea aranja vaza cu flori, întorcând-o pe toate părțile. Poate soarele nu bătea suficient spre petale sau cele înflorite le copleșeau pe cele îmbobocite, cert este că mâinile ei frământau nervoase porțelanul, învârtindu-l. Odată cu această rotație, verigheta tresărea strălucind intens, străpungându-i inima. Ștefan părea hipnotizat de această mișcare repetitivă, dar delicată a mâinilor și a florilor. Totul parcă se mărea acum în jurul lui, până la orbire. Din când în când, un trandafir roșu îi mai pulsa pe retină ca o inimă. Acea căldură îi devenea tot mai cunoscută. I se umeziră ochii și căzu încet în genunchi, îmbrățișând copacul.

***

Câteodată mă așez în iarbă, cu burta lipită de pământ. Să-l ascult, să mă ascult. Mirosul ierbii mă revitalizează, culoarea verde îmi invadează porii. Și o liniște nemaiîntâlnită mă cuprinde și mă leagănă spre tărâmul copilăriei. Casa mea dragă era la fel. Acoperișul cu mansardă unde mă jucam, ferestrele deschise pentru aer, cât mai mult aer, ușa crăpată pentru câine și pisici rătăcite. Ori de câte ori plonjez în această amintire mă reașez într-un spațiu sacru al tăcerii, acolo unde pot respira în voie, mă pot abandona unei puteri interioare care mă duce departe și mă alină.

***

Îți cumpărasem un pian vechi.
Inventai la el piese cu multe șoapte.
Păsările nu mai ciripeau, vântul nu mai adia.
Erai o mică stăpână a naturii.
Aveai o nouă casă muzicală pe care o purtai tot timpul pe vârful degetelor.
Râdeai și cântai, era un număr de magie delicată.
Într-o zi, în camera noastră, a apărut un geam spart ca o pânză de păianjen.
Apoi, în alta, mai multe becuri s-au spart simultan.
În ultima zi muzicală, te-am găsit plângând lângă o grămadă de lemn făcut scrum.
În pupilele tale, ardea un pian.
Atunci, ți-am promis recuperarea magiei.
Se va întâmpla, orice ar fi.

***

Odată mi-ai adus în dar o pereche de pantofi roșii. Scârțâiau a noi, străluceau într-un fel nemaivăzut. O emoție mare m-a cuprins când ți-am văzut lacrimile din ochi și mâinile tremurânde și mi-am reamintit nopțile pierdute pentru a strânge banii necesari. Nu am putut să-i încalț vreodată, oricum erau destinați unor ocazii speciale care n-au mai apărut. I-am pus pe măsuța de lângă geam și-i umpleam câteodată cu flori. Acolo stă amintirea a ceea ce putea fi… Și așteptam să se întâmple…

***

azi am agățat o haină.
a mea lângă a ta.
în această casă am hotărât
să rămân azi.
să aprind lumina pentru noi toți.

***

Ziua, corpul ei îmi este străin. Se apleacă să pună rufele, pregătește mâncarea, umblă prin camere să mențină o ordine înțeleasă numai de ea. O evit cu o mare reținere, dar mai ales rușine, pentru care încerc să mă revanșez noaptea. Tandrețea gesturilor ei și mirosul pielii îmi bulversează simțurile până în punctul în care mi se pare că patul nostru e ultimul adăpost al unei lumi cu tot mai puțină iubire. Aș vrea să-i spun atâtea, dar mereu degetele ei îmi presează buzele de fiecare dată când mă pregătesc să articulez niște cuvinte care ar liniști-o. Își plimbă doar în tăcere corpul pe deasupra buzelor mele ca să i-l sărut încet. Adesea rămân cu impresia că dezmierd o umbră a cărei carnalitate mi-o imaginez atât de tare, încât se strivește de gura mea. Cum s-o îmblânzesc?

***

Niciodată nu voi mai tremura când voi sta de vorbă cu tine.
Voi pune piciorul stâng în fața celui drept și tot așa până
voi ieși din această cameră.
Totul e atât de aproape și eu
nu mai știu nimic.
Doar inima se încăpățânează să rămână
un far pe-o insulă ce pare
pustie.

Pe masă, un măr și-o scrisoare.

Despre autoare:

Ania Vilal este un om care scrie și citește constant. A publicat două volume de poezie: ”eu, mama tare și tu” (Ed. Brumar, Timișoara, 2011), cu varianta în limba franceză ”Moi, la mère forte et toi” (Edilivre Aparis, 2014), și ”Inima dată la maximum” (Ed. Tracus Arte, București, 2013). A apărut în volumul “Cartea copilăriilor“, coordonat de Dan Lungu și Amelia Gheorghiță, Ed. Polirom, 2016, și în diverse antologii, precum „Cele mai frumoase poeme din 2011”, coordonată de Radu Vancu și Claudiu Komartin, și cea a Concursului Internațional “10 mots de la Francophonie”, Paris, Franța, 2005. A publicat poezii, proză scurtă, haiku-uri și recenzii în diverse reviste și bloguri. În rest, creşte cu visuri şi tăceri multe.

Un gând despre “Zidul, apoi unica mare de pe pământ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s