A tras aer adânc în piept și i-a spus ce a vrut dintotdeauna să-i spună. – Nu vin. Te descurci și fără mine. – Și dacă mor? Nu vrei să mă vezi? Așadar, până la urmă, a ales să joace ultima carte, numai că ea a închis telefonul fără să-i mai răspundă. Când a eliberat tot aerul, amețeala a împins-o să se trântească în scaun. … Continuă să citești Nuci umplute

Rămăsese ultima. În fața ei, câțiva moși mustăcioși, îmbrăcați la costum, și o doamnă ofuscată și plictisită, șușoteau între ei. Managerul de proiect stătea la distanță și scrola bezmetic pe ecranul tabletei, căutând-i, probabil, numele rătăcit în listă. Sala imensă părea că vrea s-o înghită. Luminile erau reduse, ia răcoarea încăperii și ostilitatea membrilor juriului îi dădeau fiori. — Gata? Suntem gata? Hai odată! strigă … Continuă să citești Laleaua neagră

  Se apropia Crăciunul, deși vremea mohorâtă și ploioasă aducea mai mult a toamnă târzie, iar puținii oameni care se încumetaseră să iasă se buluceau prin magazine mai mult ca să nu se ude. Decorațiunile, luminițele și ornamentele care împodobeau piața arătau ciudat, de parcă nu fuseseră agățate la vremea lor.    Cu toate astea, Tomas continua să cânte la chitară pentru pavelele umede și băncile … Continuă să citești Jucăria

De fiecare dată când vedea uşa deschizându-se, îi tresărea inima. Pentru mine au venit! De data asta e sigur! Trebuie să fi venit pentru mine! Dar nu venea nimeni niciodată pentru ea, iar micuţa Mia aştepta, şi aştepta, iar timpul trecea într-un galop nebun. Anotimpurile se scurgeau unele în altele, fără milă. În fiecare dimineață când se trezea, se dădea jos din patul cu cadru … Continuă să citești Caiete cu foaie velină

În întunericul rece al nopţii, singurul sunet care răzbătea în toată casa era plânsul lui Matei. Îi luă mult timp să se dezmeticească şi să-şi dea seama că adormise cu capul pe blatul din bucătărie şi oricât de tare o ustura inima atunci când îl auzea plângând, petrecu o clipă privind în gol. Cineva stinsese lumina. Ţigara i se arsese degeaba în scrumieră. Atunci când … Continuă să citești Magdalena

Gabi Gabrinov Prima zăpadă ne-a vizitat abia la sfârşitul lui ianuarie, parcă pentru a-mi ţine pumnii. Plecasem de acasă îmbrăcată doar într-un palton crem, subţire, de toamnă, colanţi negri şi ugg-uri şi aveam în spate un ghiozdan mai greu decât mine. M-am oprit totuşi, pentru câteva clipe, când am coborât din autobuz, ca să inspir aerul tare şi să las fulgii să mi se împletească … Continuă să citești Gheață

Gabi Gabrinov Câmpul era învelit într-o revărsare de ceaţă groasă la prima oră a dimineţii, atât de densă încât bloca razele firave, sângerii ale răsăritului. Era un amestec ciudat de lumină şi întuneric, ca într-un tablou gotic. Noaptea nu trecuse de tot, iar ziua abia îşi deschidea ochii, bolnavă, slăbită, ca după un somn tulbure. El nu dormise deloc şi era atât de obosit încât … Continuă să citești Soldatul

Gabi Gabrinov     Era târziu, aşa că aprinse aragazul şi îşi plimbă puţin mâinile pe deasupra flăcării, simţind căldura firavă pătrunzându-i în sânge şi plimbându-i-se odată cu acesta prin tot corpul. Se gudură de plăcere, mulţumită că simţea în sfârşit căldură după atâtea ore petrecute în frig. Se trezise dimineaţă devreme, pe întuneric. Nu îndrăznise să aprindă lumina, ca să nu-şi trezească sora mai … Continuă să citești Copiii nimănui