Editorial Alexandra Medaru – Cinci cărți care mi-au plăcut în 2022 Poezie Doru Arăzan Jr. – Poeme Mihai Merticaru – Poeme Szell Sandor – Poeme Proză Ovidiu Cristian Dinică – Ihtiologul Lorena-Andreea Niță – Reverie Traducere Vince Fasciani – Poeme (traducere de Costel Drejoi) Eseu Lucia Cosmina Vlad – Singurătatea creatorului şi a operei Interviu Alexandra Medaru – Interviu cu Ștefan Bolea, poet, filosof și … Continuă să citești P(RO)EZIA nr. 19 – Sumar
Numărul acesta am decis ca în loc de editorial să scriu despre cinci volume care au făcut ca timpul petrecut cu ele să fie prețios, pentru că la finalul lor am putut spune: Da, frate, asta e o carte despre care merită să scrii! Și consider eu că numai când poți spune asta ai dat de cineva care chiar merită să își zică scriitor. Lista … Continuă să citești Cinci cărți care mi-au plăcut în 2022
o urmăresc cu privirea fără umbră de-ndoială sunt martorul unei clipe de viață veșnică iubirea slujește drept contrapunct ceresc nefericitelor oștiri ale mizeriei pământești fiecare destin e de cea mai rară stirpe o minunată pradă înhățată în mijlocul vieții °°° ••• °°° tot ce contează e cum trăiesc și ce fac în clipa aceasta sunt o celulă un ținut sălbatic o nouă zi trec … Continuă să citești Poeme
(realizat de Alexandra Medaru) Doina Roman a debutat în 2014 cu romanul „Pragul”, urmat la scurt timp de „Pragul 2 – Umbra martor” și „Pragul 3 – Ultimul trimis Oserp”, toate cele trei volume apărând la Editura Tracus Arte. În 2017 a publicat la Editura Paralela 45 al patrulea roman al său, intitulat „Prea mulți zei pentru un deșert”, despre care Cosmin Perța spunea că … Continuă să citești Interviu cu Doina Roman, autoarea romanelor „Pragul”, „Prea mulți zei pentru un deșert” și „Fata cea mică a timpului”
stai liniştit trebuie să mă mişc de pe o parte pe alta până îmi găsesc locul îmi spune daria înainte de a adormi auzi o întreb în şoaptă ce crezi că e acolo uneori chestii bune aşa cum facem noi trei când ne giugiulim alteori monştri ei au mai multe mâini pe care le folosesc ca să acopere drumul îmi răspunde rugându-mă să nu plec … Continuă să citești Poeme
Un soare, doi sau trei; se simte de parcă pe platoul albastru, fără pată, stă întins un ciorchine voluptuos de astre incandescente și luminoase. E atât de cald încât pielea începe să fredoneze un cântec de sfârșit, un cântec în care sunetele sunt înlocuite de o sfârâiala molcomă. Îmi sfârâie pielea pe față, pe mâini, pe gât, pe scalp. Sub presiunea soarelui îmi clocotește toată … Continuă să citești Reverie
*** Câte anecdote încap într-o viaţă? Privesc în oglindă apoi în jurul meu… …cu toţii purtăm aceeaşi cruce Melcul Arta de a şti este să nu ştii cine eşti. Toate au fost explicate mai mult, sau mai puţin … Încă nu ştiu de unde vine iubirea… Privesc melcul de pe bordura trotuarului şi prin goana mea mă simt atât de mic Despre autor: Szell Sandor, … Continuă să citești Poeme
(realizat de Alexandra Medaru) Ștefan Bolea este doctor în filosofie și în literatură, publicând douăsprezece volume de poezie, memorialistică ficțională sau filosofie, dintre care amintesc titluri precum „Ontologia negației. Eseu despre nihilism” (Casa cărții de știință, 2004), „Gothic” (Herg Benet, 2011), „Caietul Roxanei” (Editura Crux Publishing, 2018), „Existențialismul astăzi” (Editura EIKON, 2019) sau „Jung și filosofia umbrei” (Editura Tracus Arte, 2019). Colaborează îndeaproape cu editura … Continuă să citești Interviu cu Ștefan Bolea, poet, filosof și autor al volumelor „Biblia nihilistă”, „Caietul Roxanei” și „Theoria”
Lucia Cosmina Vlad Singurătatea operei, a operei de artă, a operei literare este esenţială şi se leagă de solitudinea în care se retrage creatorul. Cel care scrie se implică, se cufundă în sine, în individualismul lui. Rilke îi scrie contesei de Solms- Laubach, la 3 august 1907: „De săptămâni în şir cu excepţia unor scurte întreruperi, n-am mai pronunţat un singur cuvânt, singurătatea mea … Continuă să citești Singurătatea creatorului şi a operei
Deseori visa marea ca și cum s-ar fi aflat într-un acvariu, de unde putea să-și imagineze întinderile albastre. Trecea de la o scoică la alta, de la un val la altul înotând printre noi cei ce-l acceptam ca pe un confrate. Din când în când ieșea la suprafață să respire. Atunci devenea conștient de plămânii săi dezvoltați. Ca ființă, era om în mulțimea nedefinită a … Continuă să citești Ihtiologul
P(RO)EZIA 