Lorena Niță Mă desprind din marea de oameni. Mă simt murdară și mă uit inconștient la mâini; le studiez. Știu că voi regăsi pe pielea mea umbrele sutelor de persoane care s-au apropiat de mine, care s-au prins în jurul meu precum un lanț greu, ruginit. Părăsesc strada și cobor scările din piatră. Pașii mi se afundă în nisipul greu. Pare că se surpă întreaga … Continuă să citești Botez
Gabi Gabrinov Prima zăpadă ne-a vizitat abia la sfârşitul lui ianuarie, parcă pentru a-mi ţine pumnii. Plecasem de acasă îmbrăcată doar într-un palton crem, subţire, de toamnă, colanţi negri şi ugg-uri şi aveam în spate un ghiozdan mai greu decât mine. M-am oprit totuşi, pentru câteva clipe, când am coborât din autobuz, ca să inspir aerul tare şi să las fulgii să mi se împletească … Continuă să citești Gheață
Florentina Ionescu Creier pane în farfurie. Fire ieșindu-mi din țeastă. Îi povestesc Floricăi visul meu cu clinica de neurologie. Doctorul Bică în halat alb, electrozii prinși pe cap, pieptul dezgolit apăsat de doi bărbați, sunetul coastelor rupte. M-am trezit cu ochii umeziți. N-ai idee ce real mi s-a părut. Florica zâmbește, taie creierul în două. Sunetul crustei de pesmet, sub lama cuțitului, în farfurie, mă … Continuă să citești Cartonaș roșu
Aș vrea să mă prăpădesc asemeni unui val la țărm…în brațele tale și să mă ascund ușor la pieptul tău, timid printre clavicule, dar îmi este prea frică că o să mă simți… că o să simți măcar un pic din tot tumultul meu interior și că o să vezi că am atâta nevoie de tine. Nu mă pot susține singură…nu pot trece de tăcerea … Continuă să citești Printre clavicule
Ovidiu Cristian Dinică Noaptea își etala stelele ca pe trofee, iar luna își arunca săgețile în râul ce învecina drumul, ca și cum ar fi dorit să măsoare distanțele. Tușind, precum un bolnav ce suferă de plămâni, mașina se opri brusc. Ca să-și ia avânt să urce dealul, ar fi trebuit ca tata să apese ambreiajul la maxim. Panta era acoperită cu zăpadă și orice … Continuă să citești Drum înzăpezit
Cristian Ovidiu Dinică Moartea lui Gligor, zis Nebunul, a fost privită cu indiferență. De la nunta fiicei sale, nimeni nu mai auzise de el. Atunci, urcat pe casa cu acoperiș de țiglă, amenința că va sări, că el are aripi, iar pentru a le dovedi își îndoia brațele și le flutura. Aripile le vedea doar el și tot el vedea zborul. Striga și arunca cu … Continuă să citești Liber
Ania Vilal Mi-e dor de tine. Dor. de. tine. Dor. de. Dor. Dor. Dor. Alte cuvinte nu-mi vin în cap. Vreau să le scriu pe toţi pereţii din casa asta în care am fost împreună, dar nu mai pot. Nimic nu mai are consistenţă pentru mine şi sufăr ca un câine. Uite, mărul din care am muşcat alaltăieri (sau ieri?) putrezeşte pe masă. Încerc să-l … Continuă să citești 76. Dor (ne)limitat
Cristian Ovidiu Dinică L-au fript tălpile să urce pe bloc, era mai mult decât o curiozitate, un impuls juvenil ce-l scosese din casă și-l pusese să escaladeze etajele, unul câte unul, până la ultimul. Sus, un chepeng greu de fier bloca intrarea pe terasa blocului. Odată trecut de el, întreg spațiul exterior era al său. De aici libertatea sa de imaginație prindea aripi. Putea să … Continuă să citești Pasărea
Gabi Gabrinov Câmpul era învelit într-o revărsare de ceaţă groasă la prima oră a dimineţii, atât de densă încât bloca razele firave, sângerii ale răsăritului. Era un amestec ciudat de lumină şi întuneric, ca într-un tablou gotic. Noaptea nu trecuse de tot, iar ziua abia îşi deschidea ochii, bolnavă, slăbită, ca după un somn tulbure. El nu dormise deloc şi era atât de obosit încât … Continuă să citești Soldatul
Florentina Ionescu Ai învățat să-ți ascunzi dorul după rândurile scrise despre el. E dureros, dar funcționează. Îți dai seama după ce ai scris – din nou – că ți-a crescut glicemia. Emoții ieșind la suprafață prin celule. Cinci grame de dor de tata. Atât are un pliculeț de zahăr, când intri în panică în diminețile cu hipoglicemie. Iar când te-apuci să scrii despre el cu … Continuă să citești Să te văd mireasă
P(RO)EZIA 